Dizidența in România

Despre dizidență în România comunistă (1977-1989)11 București, 2 iulie 2002 Scopul comunicării noastre este triplu: de a defini dizidența, de a face un scurt istoric al acesteia în România comunistă, în contextul său social-politic, și de a întreprinde o scurtă analiză asupra sensului și consecințelor moral-politice ale acestui tip de acțiune. Definirea noii realități Realitatea pe care noțiunea o denotă apare pentru prima dată în Rusia Sovietică, la sfîrșitul anilor ’60. Limba rusă are doi termeni pentru a o denumi: un vechi termen slav, inakomîsliașcii - care desemna în secolul al XIX-lea pe «cineva care gîndește diferit», și un cuvînt de origine latină, «dizident», care se impune începînd din 1972. Acest din urmă termen a fost lansat de către ziariștii occidentali care s-au confruntat cu un fenomen nou: acela prin care inakomîsliașcii protestează, semnează petiții sau manifestă în plin centrul Moscovei. La rîndul lor, autoritățile sovietice se folosesc de acest termen străin pentru a sugera că cei pe care îi numește astfel sînt colaboratori ai dușmanului capitalist. Termenul «importat» a avut un asemenea mare succes întrucît el corespunde unei realități pe care inakomîsliașcii nu putea să o acopere, arătînd astfel că dizidența este un fenomen istoric singular care nu poate fi confundat cu tipurile precedente de opoziție. Ea este rezultatul unui proces istoric care începe la moartea lui Stalin, în 1953, și se conturează între 1965 și 1968 2.   »» continuare